Meniu

Despre noi

Echipa Vacanțe Magice

      Vacanțe Magice s-a născut  din dragostea profundă pentru România și din bucuria de a călători împreună cu oameni frumoși.

      Suntem o echipă dedicată, care face turism cu suflet, cu dorința sinceră de a promova locurile minunate ale țării noastre. Iubim România așa cum este: diversă, vie, surprinzătoare și plină de poveste. O promovăm din toată inima și ne dorim să oferim turiștilor experiențe autentice, bine organizate și memorabile.

       România este un dar — o țară binecuvântată cu toate formele de relief. De la Carpații verzi și Marea Neagră, până la fascinanta Deltă și stațiunile cu ape termale vindecătoare, avem munți împăduriți plini de viață, unele dintre cele mai mari saline din Europa și sate autentice încărcate de tradiție.    

     Dar România nu este doar natură, ci și istorie și credință vie, cetăți și mănăstiri. Ștefan cel Mare a ctitorit 44 de mănăstiri în Moldova, fiecare un semn de recunoștință după o victorie. Mihai Viteazu a unit prin fapte și credință cele trei provincii românești, lăsând în urmă numeroase lăcașuri de cult în Oltenia și Ardeal.

    Domnitorii noștri ne-au dăruit nu doar ziduri, ci și credință, cultură și identitate.

      Organizăm excursii în România nu doar pentru a bifa obiective turistice, ci pentru a crea o legătură vie între oameni și locurile care spun povestea noastră. Vrem să (re)descoperim împreună cetăți ce ne-au apărat libertatea, mănăstiri ce ne-au ținut rădăcinile vii, muzee ce povestesc despre gloria țării și parcuri naturale care ne arată bogăția vieții sălbatice. Capra neagră și floarea de colț sunt doar câteva dintre minunile naturale protejate cu grijă țară noastră. Pentru cei care doresc să descopere și mai mult, oferim excursii în Bulgaria și Republica Moldova — destinații apropiate, pline de farmec și cultură.

     Pentru noi, turismul nu înseamnă doar trasee și cazări. Înseamnă emoție, poveste, oameni, zâmbete, prietenii și momente frumoase trăite împreună. Asta încercăm să oferim în fiecare excursie – o experiență autentică, caldă și memorabilă.

     Hai cu noi într-o vacanță magică. România te așteaptă. Iar noi suntem gata să ți-o arătăm așa cum merită: frumoasă, vie și de neuitat.

     Te așteptăm cu drag în Vacanțele noastre Magice!